„România, te vreau…”. Centenarul, oamenii care ne-au făcut cunoscuți în lume, poveștile lor, ce trebuie schimbat în sport și ce avem în prezent. #România100, de marți, în ProSport

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

100 de ani de România înseamnă și mulțimea de fronturi pe care sportivii noștri au luptat valorificându-și talentul și orele de muncă.

Centenarul reprezintă și momentul în care cei mai bătrâni își amintesc cum pe Stadionul Republicii din București marea Iolanda Balaș-Soter ridica ștacheta la lumina farurilor mașinilor de pompieri.

Au fost ani în care rivalii noștri le sorbeau fiecare răsuflare antrenorilor români și îi priveau pe ai noștri campioni cu uimire și respect. Dar au urmat și anii în care, din cauza unui sistem bolnav, i-am pierdut pe specialiști, plecați, fiecare, în căutarea unui trai mai bun.

Legați prin mii de fire de țară, campioni cu tricolorul pe umeri au hotărât să privească de la mii de kilometri distanță aurul olimpic al Constantinei Diță, făurirea unor stadioane moderne în România sau au asistat uluiți la prăbușirea unor discipline sau la tergiversarea lucrărilor pentru o Polivalentă în București.

Golul lui Hagi în poarta lui Cordoba, chipul desfigurat al lui Doroftei după meciul cu Balbi, privirea Andreei Răducan de la Sydney sau sprintul lui Ilie Bărbulescu spre trofeul de la Sevilla sunt doar câteva dintre imaginile care v-au invadat mintea.

ProSport își propune de marți, timp de două săptămâni, să scoată în evidență câteva întâmplări ale oamenilor care ne-au încântat prin ceea ce au făcut.

ProSport vrea să aducă în prim-plan și câteva probleme la nivel de sport ale unui sistem care prin anii 80 dădea lumii zei care răpuneau națiuni superioare din punct de vedere financiar.

ProSport va scoate în relief și numele străinilor care s-au îndrăgostit de România și n-ar mai pleca de aici pentru nicio comoară din lume.

Totodată, ProSport vă lansează și câteva întrebări:
   

  • Care credeți că este momentul suprem de glorie sportivă al României Centenare?*
  • Dar clipa absolută de emoție din ultimii o sută de ani?
  • De ce unic eveniment sportiv și unic sportiv își vor aminti românii de peste următorii 100 de ani?
  • În ce perioadă sportivă a României ți-ar fi plăcut să trăiești și să performezi?
  • Va câștiga România un campionat mondial de fotbal în următorul secol?
  • La ce alte sporturi crezi că se va impune România la nivel mondial în următorii 100 de ani?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×